- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Răsăriră stropi de ploaie peste aripi reci de vânt.
Cufundat în amintire mă las dus mereu de gând,
Pe când plopi vuiesc pe-afară scărmănați adânc de ploaie
Și în curtea unității curg tăcutele șiroaie.

Totu-i trist; curata ploaie varsă liniște și dor
Peste toți soldații care-și amintesc de-un cald amor,
Varsă dragoste spre mine, pe când dornic recitesc
Iarăși dulcea ta scrisoare; și cu gândul rătăcesc.

Peste nopțile de vară petrecute-n cald amurg,
Și simt doruri renăscute cum spre inimă îmi curg,
Peste nopțile de Paște, când ținându-te de mână
Doruri dulci veneau spre mine, spre a inimii furtună.

Plouă trist afară încă, dar, pe bolta-mi sufletească
Toată negura furtunii începu să asfințească,
Răsărind în schimb un soare mândru, falnic și frumos
Și luceferi ce scânteie peste cerul mătăsos.

Răsări în pieptu-mi mare o iubire-nflăcărată,
Pe când ploaia se oprește și dispare alungată
De-ale dorului imagini și minuni de astă vară,
Când preacalda ta privire mă-mbăta în prag de seară.