știm că aparținem ierbii când
tristețea este un substitut propriului labirint.
Când intri în vis, de fapt intri în mintea propriei singurătății, arunci zaruri și aștepți cerul să își risipească locul din inima ta, cât mai departe
în lume

dincolo de luna ce își plimbă nevăzutele degete carusel printre oamenii făcuți din zăpadă

sărbătorim viața doar pentru că are nevoie de un sfârșit
pentru că iubim intens mrejele infailibile ale frumuseții
și totul pare să aibă un gust îmbietor

nopțile trec ca o trăsură prin aer

curând trupurile învață să mediteze
lumina cărăbușului

dragostea mea este o pasăre ce se închină unui copac
smuls din toate cărțile ce au născut rădăcini

sufletul meu este o rădăcină
ce s-a întâmplat să se înfigă într-o pasăre frumoasă
căreia nu i-am dat încă niciun nume

infinitul seamănă cu o sinceritate imprevizibilă cu
toate poveștile despre iubire ce se întorc înapoi
pe tărâmul celor dragi.

Ce ușor îmi este să adorm
și să îmi visez ochii împodobiți
cu pene de fluturi.




Picture: terriwindlling (Into the Woods,16: By the Light of the Moon and Stars).