am căzut cu capul pe clapele pianului ca un iubit
pe pieptul iubitei sale doar că iubita nu mai era acolo
nici clapele nu mai erau, rămăsese doar melodia
care umbla din perete în perete ca nebunia

mi-am făcut un test adn ca să văd că sunt eu
în continuare tot eu și nu știu ce-o să se întîmple cu mine
pentru că mă transform încet în altceva
și nu în gîndacul lui kafka. mă transform într-o amintire

și e cel mai complex proces, mă transform în extraterestru
pentru că nimeni n-a văzut decît în filme
mă transform în mine, pentru că nimeni nu m-a văzut niciodată
sunt omul invizibil, sunt omul fără trup, poate am trecut

măcar o dată prin tine dar nu m-ai recunoscut. nu știu
ce zi e azi, dar pe mine mă vor îngropa pe lună, pe marte,
sau pe soare, va veni dragostea să mă ia
să-și pună ochii mei cum îți pun șoferii de tir afișe cu femei

visez și eu o moarte bună, ca toată lumea, visez și eu
măcar să nu mor singur, dar cu dragostea nu te joci
sfîrșești mereu cu adn-ul tău, cu un pahar de tărie
o țigară, o moarte de traversat
și o planetă îndepărtată pe care niște furnici
îți fac statuie.