ÎNTRE SOARTĂ ȘI DESTIN

Refuz să îmi clădesc destin,
Mă prosternez în fața sorții,
Păgân, cu stânga mă închin,
Doar vegetez la pragul morții.

Chiar de am fost primul născut,
Din pâinea malului, la Istros,
Doar despre jertfă-am priceput,
Din tot ce ne-a învățat Christos.

Mi-am luat deci soarta căpătâi,
La fel ca blânda mioriță,
N-am fost vreodată cel dintâi,
Și beau venin fără căință.

Am răni adânci din bătălii,
Precum un zimbru carpatin
Ce pune ierni pe năsălii,
Dar nu mă lupt pentru destin.

Îi las pe alții să mă mâne,
Întorc obraz după obraz,
Mă rog sfârșitul să-mi amâne,
Și uit c-am fost mereu viteaz.

Visez că mă trezesc de mâine,
Că-mi vine vremea să domin,
Ajunge-atâta trai de câine,
Mă lupt să-mi reclădesc destin!