SARMISEGETHUSA TON BASILEION
(sarmis et gethus ton basileion)
Vijelie cu vuiet de toacă rostogolește din munți,
Brazii și pinii bătrâni spre poale-și îndoaie săgeata,
Carpații își pun strălucitoare coifuri pe frunți
Când din străfund se ridică spre ceruri cetatea.

Scânteia născută din spuma de val ce bate-n Peuce,
Tot crește, în flăcări măturând necurmat bărăgane,
Se-mparte în brațe, arzând în lumină de cruce,
Serantes, Alutus și Rhabon întorc spre izvor uragane.

Arde la poale Șureanu, se scutură-n foc Orăștie,
Para luminii în sacru renaște, grâul reumple armanul,
E clipa demult hărăzită pe care doar Sfinxul o știe,
Zamolxis ridică cetatea, răsare din stânci Kogaionul.

S-a împlinit proorocirea, se-apropie a treia mie de ani,
Viteji se prefac din stejari, dahaii își leagă la gât talioane,
Se strâng laolaltă strămoșii, vor vin și pe vatră juncani,
Zamolxis ridică cetatea, din stânci reapar Kogaioane.