noaptea cade peste zi,

se lasă frig,

atât de frig cât să invite ninsoarea,

fulgii

și ei cad peste noapte, se lasă

lin

mișcă întunericul printre ramuri,

doi ochi sclipesc pe turnul bisericii

(sau stelele au chef de dramă,

e de-nțeles

suntem la a doua lună nouă) cad

fuljii

plutesc

în tihnă

adie,

fără griji,

politicoși se-așează pe-acoperișuri

dau ascultare nopții, mai în colț

un brad singuratic se-mbracă-n alb de zici că-i mireasă,

ramurile-i

puțin câte puțin se-ndoaie, vântul își croiește aripi

pe sub pod flutură scurt ca o lebădă,

la hotelul din centrul se sting luminile,

în zare

conturul lacului imită aurora boreală,

crengile scârțâie de parcă ar fi călcate de urșii polari,

*respir

în depărtare se-aude huruit de plug