oamenii care mor mă urăsc
nu sunt nici frumos, nici bogat, dar îmi port stâlpul cu bunăvoință
față de semeni,
o mulțime
pentru care diavolul voia să mă arunc în brațele tale,

poruncește acestei femei și va fi
mamă!
i-am zis:
cei care au avut hepatită nu pot dona sânge
este scris,
omul poate trăi și cu euforia cuvintelor
spuse la beție,

din timpul când culegeam leacuri-
muzele
mi-au pus mâna pe frunte,
fruntea pe inimă,
inima în adâncimea palmelor făcute căuș
să-mi fie ciudă
de câte ori iubirea lua viața cuiva,

mai seducătoare decât marxism-leninismul
în emisfera sudică
mama închina secera și ciocanul pe mijlocul pâinii,
aducătoare de belșug între ape

noaptea se mutaseră șerpii să înșele turma
mă tocmeam cu blestemele
scăpate de sub control
flori din care lumea învăța cum se scoate dulcele-
răul unui om bucuros de micile minciuni ale credinței
și cu gândul întruna la moarte

după apologia mistică a unui singur grup etnic
ne doream ploile