când am să mor ,la căpătâi să-mi pui,
iubito , un tort mare de colivă,
și toți dușmanii, pofta-n cui, să și-o agațe,
admirându-l cu salivă.

să pui și ceva zahăr vanilat,
câteva nuci , dar și ceva bomboane,
să ne-ndulcim,într-un final fără păcat,
cand moartea,mă poftește...în vagoane ...

și-n trenul vieții,relele se duc,
ca niște venetici, muiați în bere,
alunecând pe frunzele de nuc,
în evadarea lunilor de miere.

să îmi aduci și-un popă gras,
dar nu din ăla care cântă la butoane,
să fie totuși , plin de haz,
și să priveasca pe sub fuste, la cucoane...

motanul meu să îl iei tu,
și ceasul,și stiloul ți-l las ție,
să le pastrezi așa cum am trăit,
cu amintirea dragostei târzie,

iar restul, toate cele, să le dai,
niște nimicuri , fără importanță,
să-i minți, în nopțile de mai,
că sunt plecat departe, în vacanță...

ei, se vor bucura nespus de mult,
că le-a cazut în mână, chilipirul,
și voi muri din nou... de râs,
privind de sus, cum te-nconjoară mirii,

iar tu,tu penelopa mea , vei răbufni,
ca un vulcan. cine-ți rezistă ție?!
când o să-i bagi pe toți... cu nasu-n tort,
mamăă, ce hărmălaie o sa fie...