poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 390 .



Corbul de aur
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Mircea_Streinul ]

2021-11-16  |     |  Înscris în bibliotecă de Adina Speranta



...nevermore

E. A. POE
Tu, care-mi citești rândurile, vei vedea soarele, stelele și luna. Zăpezile vor bate în ochii tăi. Vântul îți va mângâia mânile. Câmpiile te vor purta sub ceruri nemărginite. Când oboseala îți va pătrunde în suflet, urcă-te pe-o măgură și privește răsăritul soarelui. Îngenunchiază apoi, și mulțumește-I lui Dumnezeu pentru viața ce ți-a dat-o. Odihnește-ți în rouă fruntea înfierbântată. Îmbrățișează sfânta țărână. Gândește-te, atunci, la mine. Eu nu le voiu mai vedea toate acestea. Dar, poate, voiu fi și eu undeva, în iarba cu iz de pădure sau în murmurele isvoarelor, cari îngână rostogolirea de brumi a înaltelor planete.

Corbul de aur se-aude sburând,
din aripi cum bate
ca valurile märii vibrând
în lumini depärtate.

Corbul de aur prin neguri se-aude,
lopătând, lopătând
ciudat, nevăzut,
parc-ar trece prin frunzele ude
un mort neștiut.

Pretutindeni răsună...

Cine te știe de unde
adii prin colbul de lună
atâtea veșnicii,
că nu le mai pot ascunde
sub toamne și copilării?

Aud cum râzi, adânc, parc-ar fi un plâns
în frunzele pädurii înserate;
deasupra ta, Dumnezeu a strâns
amurgurile-nsângerate.

Corb de aur, corb de aur,
moartea mi-o aduci, o știu...
buha mi-a cântat și ieri,
suna odaia a pustiu
și nu te vedeam nicăieri.

„Ești ca un stejar, peste care
plouă soarele-amiezii,
dar te-ai făcut depărtare
pentru plânsul livezii.

Eu te simțeam, totuși, aproape,
desi depărtat, depărtat
ca luna pe ape
în lin val legănat."

Glasul a sunat
întunecat, îndepărtat,
fără urrnă, târziu,
și-a trebuit să știu,
să-i ascult sborul rotat,
care suna depărtat, depărtat,
mai depărtat, depărtat,
într-un veac nelegat:
„Niciodată."

La urmă nu mai știam:
vorbea corbul de aur sau plângeam?
Lärnurit se deslușea
numai sângele care lumina
întreaga dimineață
cu ploaie și ceață
și-aripa corbului de aur.

Striga sfâșietor
peste munți, peste ape:
era ca un cântec de dor
departe și-aproape.

Penele de-aur mă umbreau,
mângâindu-mi obrajii, și luminau
dinäuntru, peste ceruri,
podul albastru de geruri.

Corbul, oh, corbul de aur!

Mă ajuta la vânătoare,
când alergam după sfântul soare,
îmi îmblânzea cerbii
cu mireasma ierbii,
pe care din pisc o semăna
cu câte-o stea.

Corbul, oh, corbul de aur!

Când voiam să știu
întorsul lucrurilor cum e la-nțeles,
corbul de aur sbura des,
spunându-mi: „Mai tarziu",
iar dealurile, valurile-l îngânau:
„...târziu, târziu, târziu"
și nu mai voiam să știu.

Corbul, oh, corbul de aur!

Inaccesibil, depărtat,
înviind din azururi,
dureroasä de-a pururi
serii lumină
te-ai lăsat
ca o pajeră domnească
peste fruntea únui împărat.

Simțind odată sfâșietoarea dorință
de-a mă odihni, a venit
moartea, blândă, liniștit,
să mă ia din suferință,
dar corbul de aur a strigat:
„Niciodată" și moartea s-a îndepărtat.

Doamne, cum aș vrea
să răsar din pământ
stejar sub albastră,
veghetoare la fereastră,
asteptată stea,
fir de iarbă, purtat de vânt,
spin ori sulcină
sărutată de lumină,
dar pretutindeni aud
corbul de aur cum șoptește
depărtat, depărtat:
„Niciodată!"

Unde ești, unde ești,
corbule de aur,
când lumina-mi sună
depărtat, depărtat
ca în inimă seara
fără stele, fără lună,
fără fluier și mioare,
fără frunză cântătoare.

Din vecie nimeni nu răspunde;
Doamne, unde sufletu-mi se-ascunde?
Care semn mi-a fi spre judecată?
Ce luceferi fruntea o să-mi bată?
Iată vale cu zăpezi de seară,
Îngeri negri peste mine sboară.
În albastra poeziei țară,
inträ moartea pentru-ntâia oară.

Corbul de aur se-aude sburând,
din aripi cum bate
ca valurile mării vibrând
în lumini depărtate.

Corbul de aur prin neguri se-aude,
lopătând, lopătând
ciudat, nevăzut,
parc-ar trece prin frunzele ude
un mort neștiut.

Sbor depărtat,
întunecat,
depărtat, depărtat, depărtat...

Cernăuți, la 25 Februarie 1937.
Dat, spre știință, de
MIRCEA STREINUL

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!