colind nepământul, Doamne, colind
după inima, după ochiul și buza ta, colind pe mări și zări,
smerită îți intru în voie,
de când te știu mă porți dezbrăcată de frică,
m-arunci să fac pluta pe margini de cer,

azi, corespondență angelică îmi ești tu, Doamne,
sclavă, numai de tine-mi leg palmele calde:
aprinde-mă ca un rug când tăcerea poartă numele morții
iar poezia-i duducă de stradă,

(azi, acestei fetișcane, poezia i-am scris o ultimă scrisoare:
- după moarte
ca un ”the lyre”s thrall” am să rămân cu tine,
n-am să te abandonez
până
n-ai să mă izgonești ca un câine)

spune-mi, Doamne, ce fel de posesii așteaptă poeții,
unii și alții, când în brațele tale sunt o regină,
și măcar pentru o zi.