...tineri și frumoși.
visam, iubeam, cântam.
a fost minunat, pentru noi, cândva, pe pământ!
deodată, lumea, lumea aia pe care-o ştiam nu mai există!
oamenii au dispărut unul câte unul, nu se știe unde,
fie în neant, fie în altă parte a vieţuirii.
nici locurile nu mai sunt aceleaÅŸi.
te simţi aruncat în alte dimensiuni spaţiale şi repere temporale.
eşti din ce în ce mai izolat, mai al nimănui,
mai fără patria ta personală, evocată în poveştile magice,
pe care ţi se pare că le-ai trăit.
dar te-ntrebi: oare le-ai trăit?
nu a fost totul doar un simplu diafilm, proiectat
pe ecranul plat al minţii?

finalmente, devii amorf ÅŸi inoperant, ca un mecanism
scos din uz. înregistrezi împrejurimile cu
indiferenţa şi solitudinea unei pietre astrale, complet a/rezonante
către afara ta – semn implacabil al infinitudinii
și inutilităţii supreme,
măsurate de ceasul ceresc.