Te văd cum luneci peste vremuri de departe
Când mă sugrumă bruma dimineţii prin livezi
Eu toamna te doresc pe viaţă şi pe moarte
Dar mâna ta mă-mpinge înapoi spre pomii verzi

Sunt disperat ca un nebun în agonie
Când mai întinzi o mână umbrei mele peste timp
Dar nu-ţi mai simt în ochi lumina castanie
Şi toţi cocorii parcă mai rămân un anotimp

Între blestem, pierzanie şi mântuire
Ţi-aş spune- adio dar splendoarea ta mă lasă mut
Suntem doar noi, un iad şi-o linie subţire
Şi-atuncea când te pierd, te vreau din ce în ce mai mult

Mai stai iubita mea plecată prea devreme
Căci mă pândesc din clopot miturile de demult
Întinde-mi mâna ta de gheaţă peste vreme
Şi –mpinge-mă definitiv şi cosmic spre trecut

Până la tine este cale de-o iertare
Dar bântuie jivine care vor să mi te ia
Şi eu sunt prins sub albe pietre funerare
Într-un concert de cetină, de lut, şi fulgi de nea