L-a împuns cu degetul în spate
ca să-i arate un drum.
El nu l-a urmat. Era prea larg acel drum pentru voința lui, prea plin de minciuni, de teorii, de constrângeri, de ipocrizie, de opinii
...care nu erau ale lui.

L-a lovit cu pumnul în spate
pentru a-i arăta o singură cale.
El nu a văzut-o. Nu putea.
Era prea luminos drumul lui pentru a se angaja pe calea turmei.

L-a plesnit cu cravașa peste gură
ca să nu spună și altora adevărul în care credea.
Dar el a strâns din dinți până i-a sângerat gura
și a scuipat cu sânge Adevărul în țărână...

I-a pus cizma pe grumaz.
El însă privea, pe sub talpa de cauciuc, un rest de cer...
Pe celălalt nu îl privea. Nici cizma lui, nici cravașa lui, nici pumnul lui.
Celălalt exista doar atât cât gândul lui îi permitea să existe.

Și l-a ucis.
Și a murit.
Și a-nviat în alții care abia atunci l-au văzut pe celălalt așa cum era de fapt.

Apoi pământul s-a zguduit, catapeteasma lumii vechi a crăpat
și
de dincolo de moarte
El, cel dintâi,
a scuipat iar
adevărul peste țărână...