Într-un câmp cu iarbă deasa,
Sub un cer prea-nalt să fiu.
Cât de dor îmi e de casă
Rătăcind într-un pustiu.

Nu-i pustiu unde nu-i ploaie,
Și nici casă unde-s pereți.
Ce eu caut n-are culoare,
Tu îl simți și nu îl vezi.

Nu am torbe grele-n spate,
Și nici ochi prea obosiți,
Doar o inima ce-mi bate;
Lângă locuri de prin minți.

Mie-mi pasă, batăl vina,
Doru-i dor și dorul doare.
Eu mai sunt, deci o sa vină
Fiul vitreg la cap de cale.