o femeie pierde strălucirea când devine umbrită?
tu Indra, vei rămâne mereu aceeași neschimbată,
îndrăgostit de tine, vibrând în iubirea ta, tremurând de plăcere
ca și-un nor ce-și scutură ploile pe umerii tăi atinși electrizând
Indra ce-ți scuturi de pe umeri orizonturile modelând trupul
rezonanța ce pornește din spiritul meu intrată în tine
să tremur și eu

abandonat la marginea drumului, în frig și singurătate
străin în lumea nașterii mele
simțind focul ființei mele aprins de inima ta
chemându-mă la tine, dimensiune largă, albă
și știind că tu nu ești întuneric, ci lumină pe cărarea mea
tu care ocrotești conștiința gândurilor mele
luminând materia, sentimente sclipind dimineți eterne

o femeie, tu aceeași neschimbata, zeița creeatoare de iluzie
abandonat în lumea nașterii mele privind la stele
neatins de întuneric, un astru ce nu știe ce este dimineața?
din lumea mea să ploaie cu lumi de nesfârșite dimineți
dar din tine Indra femeiea creatoare de lumi ce naște viața
scânteie ruptă din mine, sclipire a ochilor ce călătoresc o infinitate
strălucire a senzației de eternitate plutind pe valuri de sunet

dualitate ce surâde, un zâmbet uimitor într-un strop de roua vieții
înlăturând timpul dizolvândul în apa-materie și femeie
desăvârșind, tranșced, încă cred, vis nu realitate
vis ce este eternitate cu visul tău