Ai numai fluturi ce se strâng sub piele,
Și-ai numai soare, galben râu de miere,
Nu stele reci vreau, ci raza ta umană
Și iarba crudă din lacrimi de icoană.

Ești numai zile ce scapătă-n cărare,
Geamăt ascuns sau vis,sau sărbătoare,
Ai șoapte-n vorbe să crească în cuvânt,
Cu graiul tău subțire hrănești acest pământ.

Ai sâni ca luna și bustul cald al verii,
Ești amintirea zilei prin pozele tăcerii,
Nufăr bălai e coapsa ta dospită,
Ochii sirenei ai din marea adormită.

Ai trupul nimfei țesut din foi de tramă,
Ispitele din farmec ți-au împletit maramă,
Ești fulgul adierii în gânduri lungi și oarbe,
Drumeți culoarea zilei din tine să absoarbe.

Pe zei i-ai tulburat în fierea nemuririi,
Femeie ce-aduci raze în înverzirea firii,
Pe gură ai sărutul născut din infinit,
Ce gustă buza-ți moale cel tandru-'ndrăgostit,

Și scoli din morți suflare cu aburii fierbinți,
Cu-a ta îmbrățișarea ești rostul din dorinți,
O clipă ruptă-i darul ce ești, trimis s-adune
Ce-a presărat amorul în mângâieri de strune.

Îți lunecă în inimă puls parfumat de floare
Și calcă al tău pas prin taine abisale,
Iluminezi cu aerul cei respirat în arcă
Și pura-ți dezmierdare în zâmbet te încarcă.

Căi mușcă în adânc, când naști în împlinire,
O lacrimă-n puri stropi aprinde a ta fire,
O, ce înaltă-i bolta din aura-ți dorită,
În zbor visezi cu viața-n silaba regăsită.

Ești zână-n basme vechi din lumile din mit,
Căci ai crescut pământul din raiul adormit,
În ochi îți arde-un foc de gheață din stafii,
Divinul ți-e-n milenii pe-altar de bucurii.

Firavă în mireasmă îți este-a ta ființă,
Dar umbrele de glorii s-au frânt pentru-a ta viță,
Ecourile din îngeri prin tine își beau apă
Și undele celeste pășesc sub a ta talpă.

Ești raza regăsirii-n pornirea dimineții,
Când zorii noi se scaldă în rouă caldă-a feții,
Mândria ta și crezul copiii-ți sunt, ca prinți
Și-'nsemnele iubirii din sâmburi de părinți!