se lăfăie luna-n oglindă pe lac
precum răcoarea de rouă pe iarbă
pulsează zorii în răbdarea albă
din altița meșteșugită de ac

exodul sigur din ursita oarbă
învinge mirajul somnului din mac
Ofelia-și plânge durerea-n iatac
în păcură frunze grafitti și ambră

există uși bune la care să bați
când setea de miracole te-ncearcă
de pildă memoria trasă de lanț

ori silaba ce-n cerneală se-neacă
prea multă rugăciune de apă-ntre frați
scufundă prea apoliptica arcă