Pulbere de iubire

Pășeam sfios
pe scara infinitului,
pornind din iubire,
țintind spre nemurire.
Te îmbrățișam,
să mă iei cu tine-n zbor,
simțind că mușchii nu mai vor,
să mă lipesc de tine,
să mă topesc de bine.
Cândva,
vom fi doar gând,
departe de pământ,
radiind în univers
ceva ce mulți n-au înțeles.
Pulbere de stele,
noi vom fi,
cu ploaia,
pe pământ,
din infinit vom reveni.
Iubirea noastră
va trăi din nou,
făcând universului cadou
semințe de viață,
celule de iubire,
născute din tine
și din mine.