umbra dorulu-i rărită
strada-mi ține de garou
pe aorta nărăvită
să împroaște surd ecou
al secundelor falite
ca un glonț fără o țintă
sau intenții păcălite
de vreo patimă succintă

mâine – asta e adresa
unde urc – deși cobor
cu ambiția în lesa
viselor spre abator
unde voi dona atomii
blestemați ca să iubească –
scutură-se precum pomii
orice ieri, naiba să-i pască

într-adins pieziș s-așterne
șubreda prelată coala
albă precum boli alterne
care macină actuala
biata mea alcătuire
oase, epiderme sterpe
nervi-creioane și-amăgire
c-aș fi sluj la Euterpe