Pământul

în mod voit omite să mă mai nască

șosetele

îmi ștrangulează glezna

mă copleșesc amintiri din altă viață cu

imagini fugitive despre o lume abătută

dar cineva

comandă o compresie de timp

printr-o beznă actualizată încerc

întoarcerea spre începuturi urcând

prin odăi cu uși în toți pereții

gulerul

mă irită făcându-mi alergii

sub pașii mei treptele se-nmulțesc la nesfârșit

o privire dilatată prinde ceva de dincolo

gânduri străine mă bârfesc furișându-se

după mormanele de moloz din suflet

nebunia frumoasă a vieții am mai spus-o

am introdus speranța în logică

doar atât

mânecile

le-am ridicat la strânsoarea cotului

am scos cravata și mi-am dezlegat șireturile

undeva printre inimă și minte

se varsă un sunet de corzi lungi

Pământul ăsta

e un pian imens

m-am trezit

rostogolindu-mă

la picioarele templului altei lumi

nu-mi amintesc nicio rugăciune

și nicio haină

nu mă mai strânge
.