Într-o lene comună pe trei octave,
Conferința Anuală despre Neputință
își anunțase dorința spre faliment.
Sub piciorul meu...
un pământ răbdător
transforma patimile mereu,
în ceva cu circumstanțe atenuante.
Note întregi în game majore
se-nălțau, din amprentele noastre,
într-o chiromanție aproape armonică.
Poate... doar mimau cântecul,
însă voința ritmului era vizibilă.
Eu locuiesc undeva pe-aici,
într-o poezie suspect de rimată...
însă meșteri mari zugrăvesc reforma,
lăcuind-o apoi c-un soi de parfum,
încât plăce tuturor enoriașilor.
După un suspin discret,

ea... mă-ntrebă de păcatele noastre!?
Am ridicat ușor mâna stângă,
într-un dialog deschis, prietenos,
în gând!


Voi continua să vă scriu,
despre acest mort cu numele meu
și intimitățile acestui neam,
zgâriind cu unghia,
florile iernii de pe geam.