A plouat azi-noapte!
Prin noroiul proaspăt, bicicletele lasă urme adânci
La colț de stradă, când iei colțul pe 9 mai;
De pe coamele caselor, te privesc cuminți porumbeii,
Cum iuțești pasul spre țelul alergării tale,
Pentru împiedicarea profanării locului tău de rugăciune,
Ce va urma a fi desacralizat de oameni străini și meschini,
Un woodhenge natural, al copacilor seculari,
Descoperit de decenii doar de ochii tăi visători,
Paraclisul tău va fi distrus: fremătătorii plopi, crescuți sălbatic
La marginea râului copilăriei tale, vor fi tăiați,
Postume amintiri la clipe fericite!
Te pui la tocmeală pentru un mesteacăn,
Poate vor lăsa în viață cel puțin un copac!

Am ajuns prea târziu:
Doar buturugile au rămas, în cerc,
Formează acum un jalnic ansamblu,
Ce serbează cultul mut al întristării,
Cinstesc acest sfânt loc, împreună cu îngerii veniți
La a mea chemare de doliu
Și-l declarăm: sanctuarul iertării.