nici urmă de plasa în care sufletul meu
să se prindă
ciopârțit de vulturii tăi flămânzi
țipătul se întoarce de fiecare dată mai slab
nici să plâng cum trebuie nu m-ai învățat mamă
chipul meu poartă mirarea copilului pedepsit degeaba
nu te mai obosi să ceri iertare
cuvintele tale sunt mai tocite decât cuțitele
cu care pușcăriașii își taie venele
mai bine deschide toate ferestrele și pleacă

în povestea mea preferată
fetița adună licuricii într-o stea
mai mare decât tot întunericul universului