A fost să fie să socoți, de vei putea a trece porți
Prin care se tot cerne-n timp, fapta cea bună și în schimb
Când ești adesea dezamăgit, când simți că trupul ți-e lovit
De un torent de gânduri care, acum se strâng, mâine dispare
Speranța că la ceas de rugă, noi stăm în pas de dans și-i slugă
Acel ce crede că deodat`, el poate să scape de păcat
Doar apărând în chipul care, mai ieri părea o fată mare
Acum se vede cam ciudat, e ba femeie, ba bărbat
Că-i sufletul liber sau nu, ea viața-i dusă-n chin acu`
Când crezi că doar el omul, comun și neînsemnat ca pomul
Mai poate fi iertat de toate, de micile și chiar marile păcate.
Dar chiar și-atunci când ești dezamăgit, căci așteptarea nu s-a potrivit
Cu fapta dusă până la sfârșit, de când tu-n lume grav ai mai greșit.
Dar chiar și-așa va fi ușor, atunci când crezi în rostul lor
Să scapi de el stigmatul greu, de om de rău și de mișeu
Iar Cel ce stă Sus și te ascultă, să poată auzi cum mută
E vocea ta ce spune-n șoaptă: de vei putea, tu iartă.