Tristețe de ploaie-n sufletul sacru
Și plumb topit în a sferei găoace
Și ne tot plouă de un timp încoace
De-a devenit și laptele mai acru.

Cel Necurat în gândul său ne coace
Un soi de pită de trimis la dracu
Dar eu mă trag din fața ei ca racu'
Și vraja din ființa-mi se desface.

Nu sunt decât un conjurat cu Jurii,
Străbuni ce strigă-n graiul românesc
Că am pierdut din neamul nost' pe Purii.

Îi las pe morți. În straiul omenesc
Deschid ușor mandibulele gurii
În dimineți să-ți spun că te iubesc.