stau în rând
într-un coridor unde amintirile nu se șterg
timpul se apucă de orice
chiar și în cazuri grele trebuie să îngrop
urechile mai adânc doar să fiu
primită

oamenii se uită la mine cu dispreț
la corpul meu slab
ei nu înțeleg unde îmi ascund copiii
le zâmbesc la toți și le dau de înțeles
câțiva copii sunt plecați ca să-i nasc în altă vreme
mai bună

mă ridic și număr rândul
de la geam până la ușă după toate o să-mi fie
mai bine
repet asta de trei ori într-o secundă

dacă nu mă ajută

nu tremur să văd un curcubeu
apare după ploaie
mai bine tac pentru că îmi pare rău
înregistrări pentru următorii o sută de ani nu mai sunt

mă prefac că totul e ok

timpul nu are pauză
bea ceai cu zmeură și face vânt amintirilor
în ziarele pe anul viitor își vindecă depresiile
dar nu ale mele

ies afară la oprirea de troleibuze
mă înec în valuri unul după altul
iar copiii rămași în pântecul meu arată
limba trecătorilor