Locuim pe o planetă mare, cât un infinit,
De aceea ochii noștrii încă nu s-au întâlnit
Să se-amestece în iriși, să se zbată geană-n geană,
Să le fie doar o pleoapă și o singură sprânceană,
Să ne-mpiedicăm de buze, în auz cu-aceeași gamă,
Să ne plouă în sinapse până ura se destramă.

Locuim atât de-aproape, la o creagă-aruncătură
Și cu toate astea, totuși, nu e loc de legătură.
Acum mi-am luat un pictor să îmi deseneze-o casă
Unde numai așternutul te cheamă și nu te lasă
Vinului bălai sau roșu, împlinit, care te pierde,
Hai, mai bine, să-ți arăt mica noastră Casă Verde!

Casa Verde e-n orașul desfrunzirilor din noi
Vino să dansăm pe clape, puf de păpădii sub ploi,
Vino să culegem norii sub umbrele de mătase,
Vino să-ți aud bătaia inimii cu două case,
Una mie, una ție, de-mpărțindu-ne în zori,
Haide, vino, până visul nu îmi moare, să nu-mi mori!