Lumina nu aduce libertatea,
E doar preludiul pentru sfârșit.
Omoară contactul cu realitatea
Corectează cu sânge ce s-a greșit.

Cel puțin, tristețea n-ai s-o simți.
Consideră asta un privilegiu.
Reia-ți cuminte locul printre sfinți
Pentru fantome nu se face vreun cortegiu.

Novocaina n-o să-i acopere durerea
Pentru suflet nu există anestezic.
Tristă, va căuta mângâierea,
Dar stigmatele rămân întipărite veșnic.

Nu exiști...
N-ai existat...
Dar atunci de ce...

Uneori mi-apari în vis
Într-o lumină difuză, parc-adus din Paradis?
Te privesc și nu te știu
Și mi-aș dori să dispari
Mă trezesc, tu nu mai ești,
Dar adorm și reapari.
De ce m-ai ales pe mine?
Poate că suntem la fel?
Nedoriți, ostracizați
Produs al unei greșeli.
Poate vrei să-ți urli ura?
Să-ți se audă cuvântul,
Venim din aceeași sursă
Hai să distrugem Pământul!
Împreună, tuturor să le dăm acum fiori
Căci prin moarte devenim
Obscuri și nemuritori.