poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1629 .



A t a v i s m
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [GicaProcontra ]

2012-11-27  |     | 



Cândva, demult, la mine-n sat,
A fost ca ieri, a fost odată,
Venea, cu ursul antrenat,
Ursaru, -n mână cu o cioată;

Și-n pas vioi, pe lângă el,
Fudul, să-l vadă asistența,
Pășea un țanțoș puradel,
Cu un tambur ținând cadența;

Iar ursu, -n lanț, mergea spășit,
Călcând cu stângul după tobă;
Stau câini în gât cu-n hârâit
Și mâțe se-ascundeau în sobă;

Apoi ursarul îi da semn,
Cu cioata-nfiptă între coaste
Și Moșul se-nălța la-ndemn,
Că timp n-avea să mai adaste;

Și mor, mor, mor și mor, mor, mor,
Dansa și se dădea de-a tumba;
Trei babe știrbe, în pridvor,
Râdeau, crezând că asta-i rumba;

Și mai făcea și-un giumbușluc,
De mulți ziceau că e miracol,
Mătușa Lina, balamuc,
Unchiașul, însă, nu, spectacol;

Din curți săreau atunci dulăi,
Printre uluci să îl inculpe
Și se-arătau așa de răi,
Plămânii parcă vrând să-și scuipe;

Dar Moșului nici nu-i păsa
Că ei băteau ca și o toacă;
Și-un sat întreg se veselea,
Cum câinii latră, ursul joacă.

Și când ursarul, mulțumit,
Un semn făcea, că totu-i gata,
Martinul se oprea smerit,
Iar satul îi punea răsplata

În sacul rupt, care-aduna,
Încetul cu încet, grămadă,
Puținul ce se nimerea
Să-l aibă omul prin ogradă;

Apoi alaiu-o lua din loc,
În alte sate să ajungă,
Talentul să și-l pună-n joc,
Să mai adune ceva-n pungă.

Și iar dulăii se porneau,
Cu lătrături și mai zevzece,
Pe când sătenii urmăreau
Cum câinii latră, ursul trece…

Eheei! dar anii, zeci și zeci,
Trecură-n fugă, cu momele;
Ursaru-și doarme somn de veci,
Iar Lina-i oale și ulcele;

Și toți ceilalți s-au dus și ei
Și-au luat și obiceiu-n raclă…
Dar iată, eu nu pot să-nchei,
Că, undeva, o mică faclă

Mi se năzare, tremurând,
De parcă-ar vrea chiar să răsară…
Și-odată licărul plăpând
Irumpe larg și dă pe-afară,

Străluminând cu raza lui,
Ce mi se-oprește drept în tâmplă,
De văd ceva ce zici că nu-i…
Și totuși văd că se întâmplă:

Într-un filon ce-a conservat
O spiță peste generații,
Se mișcă un conglomerat…
Eu cred că am halucinații,

Când, din uitatul loc de veci, –
Pe care nu-l știu unde este,
Da-i peste tot, pe unde treci,
Altminteri n-ar mai fi poveste

Din care-acum să mă adap –,
Răzbate-un geamăt… Iese-o mână…
Mai iese una… Iese-un cap…
Apoi din veșnica țărână,

Ce o credeam c-a vindecat
Această lume de himere –
Un univers de mult plecat
Să-și ducă viața în tăcere –,

Ursarul iese-n relief…
Dar nu, nu-i el, că n-are cioată;
Și n-are urs… Iar din fief,
Cu el, răsare-o-ntreagă gloată,

Ce dă năvală peste sat;
Și, îmbrăcați la patru ace,
Vin toți grăbiți și cer mandat,
Să pună ursul iar să joace;

Iar pentru asta ei nu vor
Decât să vină tot devotul*,
Să spună limpede, în cor,
Un simplu DA. Și să-și dea votul.

Se uită satul chiondorâș:
– Da’ unde-i ursu’?
– E-n pădure.
– Minciuni, șoptește un pârâș.
– Ba nu. Culege fragi și mure;

Iar el mai este și pândar
Și în curând o să purceadă
Să vă aducă vouă, -n dar,
De la prisacă și cireadă,

Un lapte, -o miere, un polen…
Însă cum satul nu prea-i crede,
Ursarii mai promit și-antren;
Ba unul iute se repede

Și vine cu un toboșar
Și-un ursuleț de jucărie,
Ce-i mânuit de-un păpușar;
Că satul vrea și comedie;

Și se pornește iar tumult
Și lumea este îmbiată,
Că urs n-a mai văzut de mult,
S-au n-a văzut chiar niciodată;

Se-mpart și câinii și nu tac,
Văzând jivina ce răsare;
Și-o latră unii în atac,
Iară ceilalți în apărare.

Dar un ursar, oftalmolog,
În ochi, pentru o viață roză,
Le toarnă-ncet, ca pe un drog,
Picăturica de hipnoză:

– V-aduc, vă dau, vă fac, vă dreg
Ce n-ați avut voi niciodată…
Și-alegătorii înțeleg
Promisiunea că e dată.

Apoi cu toții se unesc,
Ursari și lume, vasăzică
Și, în feericul sătesc,
Încing pe loc o tananică.

Iar la sfârșit de tărăboi,
În timp ce ursul-jucărie
Se duce-agale prin zăvoi,
Tot satul crede în magie.

Și râd ursarii să se-nece,
Cum câinii latră, ursul trece…

* DEVOT, -Ã adj., s.m.f. (rar) 1. Pios, religios; bigot. 2. (neobișnuit) devotat. (Dicționarul de Neologisme, ediția a III-a, 1978).

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!