nu știu de ce m-au închis
am avut destui ochi sau prea multe virgule
poate că am apucat din umbra lor și nu am dat nimănui
colțurile umezi au făcut cuib la încheituri

zilnic sunt scoasă afară ca pe o fiară blândă
mă împiedic de strigătul păsărilor
și cad la fiecare glonte tras în cer
îmi revin când se aud oasele și uși de fier trântite peste degete

nu știu de ce sunt aici
nu cred în pereții dorințelor ieftine
mai sus de jumătate vreau să uit tot ce nu se uită niciodată
fără mâini fără picioare