Se sparg lacrimi de stânca abruptă a obrajilor reci

Căzând din ochii prea goi, lipsiți de voluptățile tale-

Odată umpluți de siluetele unor mări de petale

Smulse din priviri plantate-n ghiveci.



Nu mai ești azi, căldura ta n-o mai simt...

Îmi încălzeai inima cu cel mai dulce alint.

Erai acol' să pui culoare în lumea mea gri

Să mă-mbraci în parfumul din grădina-ți de crini.



Mi-au rămas doar urmele lăsate de mirosul tău, în nări,

Și mă droghez cu el stând în balansoarul din vie.

Halucinez că vii cumva din depărtări

Dar lacrimi curgânde îmi spun că-i reverie.