poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2037 .



Endeavor-Metalica
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [karlaz ]

2005-09-08  |     | 



Principese din prafuri de cărbune
Sărută delirant principii
Din pulberi de sanatorii,
Inexpugnabili
Dustini hoffmani
Traversează patagonia întovărășiți de
Fedaikini,
Rupți de realitatea ruptă de realitate,
În studiu larvar,
Filtre succesive de must go on,
Endeavor - Metalica zbârnâie între
Elitre albastru metalic
Se lansează de pe piste depășite moral,
Ambalează motoare cu iz și bolboroseli de must
În hârtie colorată
Creponată
La gura cuptorului
Unde de sictir
Pâinea ca neaua se crapă de zi,
Mustangii vin goniți de pe pustii
De la moartea de pe pereți
C-o moarte pe pereți bacșiș
Scandează:
Interdependență, Acțiuni
Bride, Ambarcațiuni
- Destinație -
O mare salată orientală servită la ușa din dos.
Grătar, saramură de pești,
Respiri, gătești,
Na, mă, luațimâncațidevăsăturați.
Nu pune mâna,mă
Cam pân' aici
Descusuta neagră cosea
C-o coasă cât o casă,
Cânta fanfara militară
O le, o la,
Þipa o maimuță în bikini,
Scria în grabă un raport spectaculos la buletin,
Își trăgea pe coapse o pereche de blugi nespălați,
Ațintea o epocă de țintirim,
Secolul șase la puterea a doua,
Secolul doi la puterea a treia,
Se suia pe-un cal înhămat la o măsea
Mireasa-n patrafiri
Și așternea de-o șușanea
Nemaivăzută
Nemaiauzită
Dixit Endeavor - Metalica
Gavarit mnia.

*

Blue,
O, ce frumos bleu de plumb
Cimabue
Artistul blue ca bradul
Lumea ca iadul
Întotdeauna când nu iese
Cuvântul pe gură
Apa din ureche
Spinul din călcâie
Copilul din iesle
Aburul pe bot
Să dezghețe fereastra
Să luăm piua ntâia
Să punem în ea usturimea
Să pisăm
Să aruncăm cojile, drojdiile,
Doi câte doi
Fac patru
Uneori doi câte doi
Fac cinci
Fac șase
Fac șapte
Oridecâte ori artistul ca plumbul
Nu ca cimabue
Se ridică un pod de către toți ca să trecă prin
Delta dunării doi zloți
Se-nneacă în gât țiganul la mal
Se dă bâta la baltă
Să mai curgă apa caldă
Se trage uscatul peste bistrița
Se cresteză numele, să crească,
Se glasează trandafiri
De ziua te miri cui
Într-un vas cu miere tibetană
Pe un circuit de origine texană
La o masă elisabetană
Se servește în cupe de argint vitamina K
Iute ca săgeata
Și cum, nu și nu,
Se plătește bir –
Cu fugiții,
Cu-nmiresmatele.

*

Să facem o carte, monșerilor...
Înzorzonat
Primul cuvânt înlănțuit
Zornăitor cu
Þinerea de minte
Zoriori de ziuă
Zumzetul primelor zise
Apa, zloata,
Mierea, zloata
Cafeaua, zloata
Zânele
Tingirea,
Mirosul de grăsime arsă,
Zloata topită în
Cana de tinichea
Drumul prin pădure terchea berchea,
Castani,
Castaniete, lumânărele aprinse
Pe urma unora plecați
Nu se știe unde
Nu se știe pentru câtă vreme
Zgomot de zâzanie.
Râzboi,
Pierzanie,
Terra mia
Zânele
Coliva cu pesmet
Saltarul cu pasmanterii
Pas
Parol
Matale monșerule
Porți o căptușeală fluturătoare,
Rozalie
Mergi cu pași egali, măsurați,
Greșești ca o flașnetă
Întotdeauna în același punct
În același loc
Se pare că
Te ocupi cu metamorfoza sunetelor,
Imambaialdî
Soi de vinete zvelte cu aripi,
Cu aripi și carne tocată
După masă
Scăldătoare cu sodă acustică
În care se descompune coșul cu ițari și fustițe soioase
Zăpadă solară
Rufe murdare
Zoaiele.
Să fii o ființă pozitivă...
And so on... să decartăm, monșerule!
Zidul.

*

Chix,
Noi suntem roboții,
Adolescenți trăsniți trec pe de lături
Cu scheleței agățați
Pe lanțuri de closet în ciocuri de barză,
Ilie se scarpină nervos pe sub nourași
Cu furculița caudină detectată
În stocul cu fân galben,
Azi o să admirăm cum apune cu viteză maximă mazda
Într-o prestație de miniu
Într-un lac de miniu
În mii de cerculețe
Cu mii de beculețe
Ca sunetul de pe buzele păpușii care nu mai știe
Nu mai poaaate
Sau poate
Nu mai vrea
Să spună
Maamaa
Cum o să sară de pe ponton
Cu roțile sfârâind în aer
Sfidând inerția
Cum o să se tamponeze de ecranul teveului
Și-o să aterizeze direct pe bancul de lucru
La retuș
La secția rebuturi
Bzzzz
Doctorițe cu stetoscoape de jucărie
Șșșșș
Doctorași dați naibii
Vor scormoni prin manuale după vreo meteahnă
Mai veche
Ca cucu-n gură
Ca muzica după ureche
Ca o doză de marijuana dintr-o pipă de șaman
Vor descoperi
Vor vrea să-ndrepte, vor ciocăni pe sub tablă
Vor lustrui
Vor face câteva acrobații la bară
Și nu se vor sfii să cânte la chitară cu pene de păun
Extrase dintr-o parte
Povestea unei mazde noi
Lepădată
Sub un prun.
În arest
Câteva muște,
Paznicul își face vânt cu ziarul,
E noapte,
E cald
În capitală se dă o spargere.
În altă parte
Se fac știrile
I love you, baby...
Cineva
A uitat farurile aprinse
În burta galaxiei.

*

Zombii epocii romantice dansează hip-hop
Hopa-țopa, cum să înscrii
Un zomb într-
Un romb
Cum să obții
Un int
Ern your ship la organizația controlul pentru segregarea
Coordonării
Dormi o noapte într-o plasă de bagaje
Într-un tren care se deplasează într-un spațiu, într-un timp
Într-un exemplu de sistem absolut
Cum să exersezi mulțimea vidă
Cum să înțelegi
Cum să fii un performance artist
Cum să fii o literă de foame,
O literă de sete,
O literă de somn,
În general
Tu să obții
Un răspuns –
Un int
O unitate de măsură a tembelismului,
Ori
Oricât de frumos ar fi spus
Oricum
E oricum
Prea urât - zice
Endeavor-Metalica - și își pregătește pânzele.
Spală cadavrele aruncate claie peste grămadă
Le pregătește de zbor,
Le lipește aripile
Le pictează penele cu jad și argint,
Le strânge bine aripile pe lângă corp,
Le pune pe frunți însemne de chihlimbar,
Învelește mumiile
Cu cârpe înmuiate în esențe ambrate,
Le dă foc,
Mai aspiră o doză de fum înnecăcios,
Privește traseul astrelor,
Închide luminile
Și chiar atunci,
Chiar acolo,
Sare pe geam pe prima stea nărăvașă.

*

Iubitule, iubitule -
Porumbel cu ochii roșii,
Cu Endeavor-Metalica
Într-o limbă de zăpadă
La capătul străzii
Într-un castel
Într-o limbă de zăpadă
Să vă jucați cu polari urși albi
V-ați ascunselea printre iceberguri
Printre umbrele iataganelor de gheață
Printre cețuri -
Cum ar fi
Să-i cânți la pian numai pe clapele albe?

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!