Este luna venirii mele pe lume,
Azi timpul m-apasă cu clepsidra-i jumate,
Am plantat multe vise să înmulțesc o minune,
Încă nu-i rod, dar semințele-s coapte.

Un fior îmi readuce frigul de-atunci,
Când o mână de om s-a ivit din zăpezi,
O văd pe mama plângând în hohote lungi,
Când își desăvârșește menirea iubirii de iezi.

Din țipătul meu că-s al doilea născut,
Și-a încărcat sufletul cu o nouă povară,
Dar niciodată în chinul ei n-am știut
De câte chinuri nu-i leac să n-o doară;

În anii care-au urmat iar azi au trecut,
Gustul și parfumul ei rămân tainele sfinte
Și azi mama mea este iubire și scut
Și o iubesc cu o măsură nemăsurată-n cuvinte.

Pentru mama s-au scris și cântat toate cuvintele
Și totuși niciodată nu se vor scrie îndeajuns,
Aici și acolo nimic nu-i mai de preț ca părintele,
Zidul din zidirea eternității iubirii de sus!