Pierdut în amorțeala iernii,
Ascult simfonia fulgilor de nea,
Simfonia sublimă, descătușată din neant
Încă înainte de percepția umană.
Urmăresc, dâra lăsată de curgerea timpului,
Nepăsător, la durerea tăcută de sub tălpi,
Evocând drumul, trecând peste bariere, dincolo,

Spre oaza de liniște, suavă,
Indemnându-mă să mângâi lin,

Arta desăvârșită a creației, chiar așa,
Răvășită de tumultul evenimentelor.
Tăcut, tăcut, învăț,
Arta de-a trăi.