soarele răsare dintotdeauna

de după dealul țiganului

eram mirat fiecare dată

oare cum naiba răsare doar

de acolo


roată galbenă pufoasă

își mijea ochii veseli din spatele

pădurii cu salcâmi

mergem în livadă?

spuneau bujori veseli

iscoditori și etern mirați

întrebători

și pe bună dreptate


deasupra cartierului Gloria

livada sălbăticită

meri pădureți

pere amărui

iar toamna castane rumene

cu pielea mahon


lângă livadă

zidul

beton cenușiu

cimitirul

stăpânea jumătate din deal


jumătatea cu pere dulci

partea visată

mai ales cele din vârful crăcilor

nu trebuie decât să sari gardul

și apoi


zeama curgea veselă

prin bărbii

pe la colț de buze roșii

zulufii rebeli

încadrau auriu chipuri de copii


părul se lăsa leneș

peste gardul terorii

fălcile copiilor amestecau

sâmburii la un loc cu pulpa de fruct

perele erau grozave


crucile mormintelor ne priveau

amuzate

tricouri murdare

negru de fum

piepturi firave musteau

resturi de pară

rânjete complice

se rostogoleau

în iarbă rară a toamnei


vine părintele Mihai!

i-auzi, iar cântă melodia aia

îl aude tot Mediașul!

lasă bă că nu ne face nimic

îi plac perele și dumnealui

e om bun nu-l auzi ce frumos cântă?


cimitirul acoperă acum

tot dealul

ne-a devorat perii zemoși

copilăria a trecut prin trunchiuri

muzica preotului Mihai cel bun

respiră încă prin morminte dese

zidul cenușiu al morții a cuprins chiar și

pădurea cu salcâmi

din zare


doar crucile zâmbesc

ștrengar


Mihai Corui

22. Ian. 2012