Stelele-n cer curg, pâlpâind,
către adâncuri.
Fâlfâie pe case fecioare,
cuprinse de vânturi.
Despuiate, își unduie trupul,
răstignit între flăcări
ce țiuie blesteme și cânturi.
Candele aprinse,
apele slobode,
duc în străfunduri.
Bat mătănii păstorii
și cruci sângerează
în copaci și în gânduri.
Șerpii pământului, umezi,
tremură a moarte
și-n ochii lor de sticlă
e frig, e somn și e noapte.