Cuțitul de tăiat hârtie care stă pe masă, îmi îngheață sângele în vene.
Asta îmi aduce aminte de tipul ăla, care cu un pistol și-a zburat creierii după ce a pierdut la jocul de cărți.
A lăsat în urma lui un caiet cu foi albe, manuscrisul noului său volum de poezie.
Eu sunt prea ocupat să trăiesc ca să îmi termin și frazele, iar pasiunea crește cu fiecare cuvânt pe care nu îl termin.



Mă scarpin cu un bețigaș în ureche și trasez o buclă de timp scurs într-o zi de duminică.
Întâlnisem pe stradă o țigancă tânără, care vindea la pungi de plastic raze de soare pârjolite și semințe la cornete de hârtie executate manual.
Vindea semințe și Kitsch-uri, decojea semințe, scuipa semințe.
Avea brațe dornice cu bucurie crăpate.
Cu fustă largă și cu o privire de vultur stradal.
Cu glas răgușit ca un dezvirginat lăutăresc, mă îndemna să cumpăr semințe.
Ea și cei ca ea își cântă peste tot legendele.
Din curiozitate m-am dus la cinematecă să văd "Șatra" și să-l văd pe bune pe ăla care se dă mare șmecher între țigani.
Când am ieșit din cinematecă auzeam corul țiganilor din șatră răsunând sub un cearșaf alb.