eu te priveam cum îți legai șireturile de lună
caii se aruncau de pe spinarea ta sinucigași
am oprit orchestrele deodată și
m-ai mușcat de buză cu un aer de târfă visătoare
acolo a încetat creșterea nucilor au încetat
inundațiile și scurgerea norilor în pământ
și parcă te-nvățasem să faci fundă
mă priveam în coapsele tale ca-ntr-un poem de
esenin spectatorii noștri săreau în aer de bucurie
dar în aer nimic caii aterizau tresărind
parcă nu vedeai că făceam orice să te impresionez
înotam pe sub barca de salvare îți scriam poezii
cu diacritice alergam 100 de metri prin ziduri
și tu nimic absentă de parcă ai fi fredonat
la un pian imaginar nu vezi cât mă chinui
scutur dex-ul cu buzele împietrite
mă-mbrac în costume de plumb și-ți dansez
neobosit pentru tine fata cu șireturi nu-i nimic
la lumina lunii umbra mea e o haită de gropi
fug speriat orchestra din cișmigiu se aude până la

capătul orașului!