Dumnezeu era uriaș
purta cizme înalte
haină de piele
pălărie de pădurar
și câteodată mirosea ciudat

eram destul de mare credea el
ca să pot înțelege că armele lui
nu sunt de nasul meu
că drillingul acela
pe care l-am târât prin noroaie
atunci când am încercat să-l imit
mai ales
și atunci am înțeles pentru prima dată
ce va să zică
a fi atotputernic

nu
nu m-a alungat din raiul acela
numai al meu
de care poate că chiar uitase
al cărui stăpân de fapt era

eram totuși unicul său fiu
n-aveam nici patru ani
și lucrurile nu stau niciodată
întocmai ca în biblie

atâta că
din clipele acelea
n-a mai putut să fie ca înainte
n-am mai putut nicicând să cred
fără rezerve și firesc

descoperisem teama
învățam implicit să aștept
începuse de-adevăratelea
numărătoarea inversă

până și pe catafalc arăta
ca un dumnezeu ostenit
care se odihnește
care doarme
în care nu mai puteam
de multă vreme
să cred întru totul

din această pricină
mai întâi
lacrimile acelea
cu gustul copilăriei
sărate cât să pară
dulci