Anotimpuri vitale


Tu, ești un fel de umplutură
Într-un atât de mare gol
Că plinul tău este doar ghidul
Matricei timpului la sol

Un singur an, o primăvară
Și te trezești gata născut
O dată sau a doua oară
Trăiești doar tu, necunoscut

Tu, nu vrei viață socială
Și nici nu crezi că ai putea
Să te suporți pe tine însuți
Și zilele ce te-ar durea

Căci nopțile, te dor și ziua
În care-ai îndrăznit să taci
Ca să răspunzi la întrebarea
Cum nu știi Doamne, ce să faci?

Oricum la nimenea, nu-i pasă
Degeaba-i spui durerea ta
Căci ea, te doare doar pe tine
Tu ești al ei și ea-i, a ta

Și nu împarți ce ai, cu nimeni
Doar suferi, până la sfârșit
Râzând forțat, să vadă lumea
Plângând ascuns, nefericit.

Și uite-așa, se face toamnă
Din vara vieții, care trece
Iar tu, rămâi același singur
Și numai iarna vine, rece.