Ea, din când în când absentă, devenea uneori absurdă, ocupându-se cu treburile cotidiene.
În tot acest timp înghițeam în sec privindu-i forma trupului său.
Ritmul meu și ritmul ei se supuneau timpului în mod diferit.
Pentru o clipă imaginea ei își luase zborul din memoria mea devenind pasăre.
De frică să nu o pierd i-am băut umbra.
M-am întors cu gândul la ea și atunci m-a apucat foamea, am început să scriu.
Eram speolog în ființa ei și îi scriam pe vasele sangvine.
Ea râdea, râsul ei dezagrega cuvintele.


Zilnic trece pe stradă zeci de fete, privindu-le simt că tăcerea nu îmi aparține și mă simt gol în fața cotidianului.
Seara când ajung acasă, deschid laptop-ul și îmi apare chipul unei fete care nu vrea nimic.
O fată cu chipul fals aducându-mi pagubă timpului meu.
Cu un click, îi lungesc părul și unghiile.
Buzele ei se strivesc una peste alta, ascunzând în spatele lor tăcerea.
Dau din nou clik.
Îi vopsesc părul și unghiile, ochii și buzele.
Oare nu vede ce îi fac??
Fără voia ei a devenit atrăgătoare și elegantă.
Acum este atât de încrezută încât nu îi mai pot ajunge nici până la nas.