Pierdut-am mireasma florilor
Plouă cu frunze cărămizii
Este creația divinităților
Iar muribund pământul tresării.

Esența din izul dulce-amărui
Infinite țresări de brumă
Soarele ce-l agățam in cui
S-au risipit și norii plini de spumă.

Ciocănitori cu sunet infinit
Mângâieri de palme reci
Crestează pielea unui copac rănit
Apasă ridurile vechi și seci.

Cărunte, acoperișuri zgribulite
Aleile profund mohorâte
Speră la raze calde, amorțite
Au toate lacătele zăvorâte.