Strivesc între dinți sâmburi de struguri, gândul îmi fuge la damigeana cu vin.
Pe măsuța din fața mea am un pahar gol care îmi asigură o liniște ciudată.
Pe suprafața paharului degetele mele se încurcă în mișcări contrare .
Dar tu cititorule! De ce mă privești impasibil?
În tot acest timp gândul ca un șoarece tăcut, traversează prin imaginație.
Ochii mei răzuie tencuiala de pe pereți făcându-mi loc să scriu.
Neavând inspirație, mi-am luat drept țintă un punct scuipândul.
Gândului meu nepăsându-i de nimic mă lasă să zdrobesc între dinți sâmburi de struguri.
























Păianjenul din colțul camerei mele, tușește.
Ochii mei se sfărâmă privindul.
Aștept ca tusea lui să îl zdrobească de plafon.
Ieri am încercat să arunc în el cu ceva moale, mi-a zâmbit nedeslușit și s-a oprit din tuse.
Azi am încercat să schimb două vorbe cu el;
m-a refuzat, nu îi pot impune cu forța.
Am devenit bănuitor și culmea, am început să tușesc.
I-am sugerat păianjenului să se sinucidă ca să nu se plictisească, dar mi-a surâs nepăsător.
Acum privesc păianjenul care din nou a început să tușească și nu văd în el decât un nume în colțul camerei.