Trup frânt

Mi-e trupul ca boldur din lut plămădit,
Ca mâna de oase de om prăpădit
Sub umbră de vremuri, mâncat de rugină,
Lipsit de suflare și far’ de lumină.

Mi-e inima piatră și-i grea ș-abia bate
Ca vântul năprasnic în goală cetate,
Ca viforul iernii pe mare gonind
Ce sparge talazuri în stânci, hohotind.

Mi-e trupul amar
Privirea e jar
Si buze uscate-
Lespezi ferecate

Si viața mi-e aspră și sufletul gol
Uscat de dorințe, trecut prin pârjol,
Mâncat ca o stâncă-n nisip măcinat,
Zadarnic ca scrumul în vatră-adunat.
â