umbrelele sunt inutile-n Ragnarok

întotdeauna sunt îmbrăcat nepotrivit
mă deghizez fără motiv și fără intenție
sau istoriei
îi plac măcar puțin excentricii mizantropii
sau pur și simplu destrăbălații
ce-ar tăvăli o femeie la fel de bine în paie
ori pe cearșafuri cu fir aurit

desigur veți spune despre mine că mint
n-am ce să fac – astfel gândesc eu adevărul
de nu rostesc ce ați dori să auziți
păcatul meu să fie și să ard pe veci în Niflheim
desigur veți găsi că sunt nepotrivit și n-am
cum să vă țin de cald în Fimbulwinter
și totuși gura mea-i o scorbură în care vă puteți feri
cât ține gerul mâinile firave

pe-aceia ce mă judecă întreb:
e sufletul o dreaptă sau o curbă? poți
cum recrutul arma se deprinde-a mânui
tu să înveți trăi în unități vitale?

poveștile acestea s-au fost spus
înțelepciunea ține cât ar ține somnul ce-l aduc deopotrivă
flămânzi și odihniți în urmă se reped din noi
Fenris și Jormungand pe zei să îi răpună

de-aceea stă Munteanu Yggdrasil fără să-ntoarcă pagina
privind
frunzișul peste care plouă în neștire




Morala:
snobii numesc astfel de texte Manifest –
Munteanu Yggdrasil recunoaște:
scrisul
e o mâncărime scărpinată în public