Am înodat iubirea, tei pe tei,
Cătând pe strada-ngustă o mansardă
Și am urcat pe scară câte trei
Fușteie, obosite să mai ardă.

Din colțuri mucezite-n zbor mărunt
Priveau mirate vise, de-odinoară,
Și nici un dor nu îmi părea cărunt
Iar lângă tocul ușii, în cămară,

Uscat, pe grindă-n moarte-un liliac,
Cu ochii îngropați sub o aripă,
Lăsase scris, mesaj insomniac
Spre revenirea mea, pentru o clipă.

Oprit spre zborul spre un "ce va fi",
Dopul festiv, tavanului gropiță
I-a cizelat, comemorând, o zi
Într-un festin încununat cu-o piță.

Aceeași muselină din perdea
Privește cerul coborât pe stradă,
În tânguire plopii, de bezea,
Þin visele în franjuri, să nu cadă.

Pe colțuil mesei, ultimul catren,
Al elegiei ce-a ținut o vară,
Privește lung biletele de tren
Ce au murit, stinghere, într-o gară.

Cobor sfios dar pașii ar mai sta,
Din coborârea treaptă după treaptă,
Pe hol, în ușa albă, umbra ta
Pare, și-acum, că versul meu așteaptă.

Zăpada-n zbor doar pașii tăi a șters,
Ai mei așteaptă să îi duc la vale
În ritmul tânguios al unui vers
Spre labirintul unei vechi cabale.