Rugăminte

E tristă lumea-acum.
E totuși revărsare...
De lacrimi și suspin.
E ultima chemare.

Mă simt prea încărcată
De gânduri și nevoi.
Pare că lumea toată
Se uită doar la noi.

Și nimeni nu mai iartă
Păcatul sau tăcerea.
O-ntreagă judecată
Nu va șterge durerea.

Dar Doamne, Tu încearcă
Pe noi ca să ne ierți
Și spune-ne în șoaptă
De n-ai să ne mai cerți.

Mustrarea asta doare.
E cruda conștiință.
Noi, cred, n-avem rabdare
Și stăm în neputință.

De-aceea Tu încearcă,
Zâmbind ca să-nțelegi,
Că lumea asta toată
Nu-i doar fărădelegi.

Suntem cu toții oameni
Și uneori greșim.
Nu ne lăsa neoameni,
În viță când pășim.

Firească e greșeala,
Ființa noastră-i mică.
Să facem învoiala:
Iertării ne dedică!