O pană neagră se unduie în aer
și două mâini firave alunecă pe cer..
Le-a părăsit condeiul marilor speranțe
Vor și ele viață nouă, trai lung, nemuritor.
Iată!
Apare-o altă mână, puternică, vânjoasă.
Acum alunecă ușor fulgi negri, mici, ce cad stingheri,
sunt vise dulci fără stăpâni.
Dar pământul e tare, neprimitor, înveninat de moarte
și duce cu el lumea la pierzanie.
Și mâna bate cu pumnul ei în ceruri, la poarta cea albastră
Degetele-i muncite vor apă, apăăă!
Strigă din adâncul buricelor că pământul e sortit să ardă,
e prea târziu pentru păreri de rău și veștminte albe..
S-a răsculat împotriva mâinilor și nici pumnii lor nu mai fac față!
Fulgii freamătă-n văzduh, ar vrea să-nvingă gravitația și să se întoarcă înapoi
e prea târziu..și nimeni nu-i în jur să le dea viață. Se așază noaptea și focuri mari
din depărtare vin s-alunge ceața.