Moș Grivei, păstrând cutuma,
Mi-a-nvrăjbit-o pe Simina,
Siameza mea bondoacă,
Birmaneză dinspre taică.

Roată roată la butoi,
Ba zigzag, ba tărăboi,
Ea ți-l scuipă, el mi-o latră,
Ea se-ascunde, el mi-o cată.

Cum să-și verse el năduful
Pe-o ființ-așa gingașă
De să i să ducă buhul
Ca cel mai țâfnos din branșă?

S-a urcat biata pisică
Într-un pom cu mare frică,
De nu-i chip să mai coboare
Făr* de niscai ajutoare.

Căci n-a vrut ca s-o mai muște
De-a fi hrană pentru muște,
C-ar fi fost dânsul în stare
Mai mai mai să mi-o omoare!

S-o ajungă dar blestemul
Rozătoarelor mărunte,
Ce-au rostogolit totemul
Dinspre șesuri către munte.

-Prin mai m-ai mai mușcat așa,
Dulău pungaș, ca și pe ea!
Rușine, că-s stăpânul tău!
Grivei, soi rău, la locul tău!

-Treci Simină tu la tata!
Cu scara salvăm noi fata.
Las* că astăzi lui Grivei
Oase-i dau doar de doi lei.

Iar tu o să-mi torci în brațe,
Ici îți fac vreo două moațe.
Sushi cu smântână-ți plațe?
Făr* de oase-i, făr* de mațe!

Ce de pește-om mai mânca!...
Dezlegarea-i bun-așa!
Nu tu, el nu-i dezlegat!
Dar...mujdeiu-i terminat!