Ce iarnă geroasă și multă zăpadă
Avea să se-aștearnă pe umila stradă,
Iar eu colindam pe gerul năpraznic,
Pentru o zi, la vite, eram pusă paznic.
Le număram, dar cine mai știe
Câte treceam pe-o biată hârtie...
Zăpada sub picioare scârțâia,
Cerneala înghețată nu mai scria...
Și bietul țăran avea milă de mine,
Mă-mbia cu o țuică, să prind sânge-n vine,
Și nu mai știa câte vite are,
Eu tremuram, nu aveam răbdare,
El îmi punea și slănină pe masă...
Dar în mașina ce mă ducea spre casă
Mă strecuram, să fiu mai în față,
Să caut căldura, să-mi pătrundă în oase...
Am dat cu ochii de El și-mi surâse norocul,
M-am făcut la față, roșie ca focul...
Și o căldură m-a-nvăluit toată
Și frigul din tălpi dispăru îndată...
Și de atunci, tot pe frig și zăpadă,
Eu alergam să fiu prima pe stradă,
Să-l întâlnesc și să simt iar căldura,
Să roșesc..., să-mi sărute... gura...